Legalizarea semnăturii traducătorului

O traducere capătă valoare oficială prin două certificări succesive. Mai întâi, traducătorul autorizat certifică, sub semnătură, exactitatea traducerii. Apoi notarul public verifică și atestă că înscrisul tradus a fost prezentat în forma cerută de lege, că traducătorul este autorizat și că el este cel care a semnat traducerea — și legalizează această semnătură printr-o încheiere.

Cine poate efectua traducerea

În actele și procedurile notariale, traducerile se efectuează numai de interpreți și traducători autorizați de Ministerul Justiției. Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene pot efectua traduceri autorizate dacă Ministerul Justiției le-a recunoscut certificatele care atestă calitatea de interpret și traducător autorizat în specialitatea științe juridice. Traducerea poate fi efectuată și de notarul public însuși, dacă este autorizat ca interpret și traducător.

Ce înscrisuri pot fi traduse

Regulamentul cere ca înscrisul care se traduce să fie prezentat notarului public în original — fie înscris autentic, fie înscris sub semnătură privată căruia i s-a dat, după caz, dată certă, legalizare de semnătură ori certificare — sau în copie legalizată ori certificată de autoritatea competentă care deține în arhivă originalul înscrisului.

Certificarea traducătorului

Interpretul și traducătorul autorizat are obligația de a traduce complet, fără omisiuni, textul prezentat și de a nu îi denatura conținutul și sensul. Se poate traduce și numai o parte determinată din înscris — un extras —, caz în care certificarea va preciza acest lucru.

La sfârșitul traducerii, traducătorul înscrie formula de certificare prevăzută de Regulament, prin care certifică exactitatea traducerii, faptul că textul a fost tradus complet, fără omisiuni și fără denaturarea conținutului și a sensului, și menționează numărul de pagini al înscrisului și al traducerii, titlul și emitentul înscrisului, precum și cererea scrisă în baza căreia a lucrat.

Ce verifică notarul public

Înainte de a legaliza semnătura, notarul public califică înscrisul tradus: la traducerile din limba română într-o limbă străină, pe baza înscrisului în limba română care i se prezintă; la traducerile dintr-o limbă străină în limba română, pe baza traducerii certificate. Încheierea de legalizare se întocmește numai după ce notarului i se prezintă atât înscrisul care se traduce, cât și traducerea certificată.

Traducătorul semnează traducerea în fața notarului public. Dacă însă și-a depus specimenul de semnătură la biroul notarial, prezența lui nu mai este necesară: notarul legalizează semnătura după specimenul păstrat în registrul biroului.

Cât costă

Onorariul minim pentru legalizarea semnăturii interpretului și traducătorului autorizat este de 50 de lei. Dacă traducerea este efectuată de notarul public sau de personalul biroului notarial autorizat ca traducător, onorariul minim al traducerii este de 30 de lei pe pagină pentru persoanele fizice și de 35 de lei pe pagină pentru persoanele juridice, cu 15 lei pentru fiecare exemplar în plus; pentru urgențe, tarifele se majorează cu 50% la traducerile efectuate în 48 de ore sau în zilele nelucrătoare și cu 100% la cele efectuate în 3–8 ore.

Onorariile minime sunt stabilite prin ordin al ministrului justiției. Notarul poate stabili un onorariu mai mare, în funcție de complexitatea lucrării, dar niciodată sub minimul legal.