Caravana Notarială merge mai departe
13 iunie 2026
După inițiativa demarată de Camera Notarilor Publici București, astfel de proiecte ajung tot mai aproape de comunitățile locale din întreaga țară.
Sâmbătă, 13 iunie 2026, colegii din cadrul Camera Notarilor Publici Ploiești au organizat, în parteneriat cu autoritățile locale, o amplă campanie de consultații juridice gratuite în localitățile Blejoi, Florești, Călinești și Lipănești.
Prin implicarea voluntară a notarilor publici, cetățenii au primit îndrumare juridică directă și soluții concrete pentru problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi, iar elevii au avut ocazia să descopere profesia de notar și importanța educației juridice.
Astfel de inițiative confirmă că profesia notarială înseamnă nu doar exercitarea unui serviciu public, ci și apropiere de oameni, dialog cu comunitatea și implicare activă în sprijinul cetățenilor.
Felicitări colegilor din Camera Ploiești pentru această inițiativă și pentru continuarea spiritului Caravanei Notariale!