UNNPR, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România

UNNPR și Camera Notarilor din Portugalia: cooperare și dialog privind digitalizarea activității notariale

14 septembrie 2026
Ieri, 14 septembrie 2026, a avut loc o întâlnire bilaterală între Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camera Notarilor din Portugalia, delegațiile fiind conduse de Laura Badiu, președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, și Jorge Batista da Silva, președintele Camerei Notarilor din Portugalia.
Discuțiile au fost concentrate în principal asupra digitalizării activității notariale, stabilindu-se cadrul unui schimb de experiență privind soluțiile deja implementate, provocările generate de transformarea digitală și perspectivele de dezvoltare a unor instrumente moderne, sigure și eficiente în activitatea notarială. ⌨⚖
O concluzie împărtășită de ambele delegații a fost aceea că profesia notarială trebuie să valorifice noile tehnologii pentru eficientizarea activității, astfel încât instrumentele digitale să preia cât mai mult din sarcinile tehnice și repetitive, iar notarul să poată dedica mai mult timp interacțiunii umane, înțelegerii nevoilor părților și construirii celor mai adecvate și sigure soluții juridice.
Întâlnirea a constituit, totodată, un prilej pentru un dialog mai amplu privind prioritățile comune și consolidarea cooperării instituționale și profesionale dintre Notariatul Român și Notariatul Portughez.
În acest context a fost semnat și Acordul de cooperare dintre cele două organizații profesionale, fiind stabilite direcțiile de colaborare avute în vedere pentru perioada următoare.