Notarul public în mijlocul comunității – CNP Iași
Camera Notarilor Publici Iași, în calitate de organism profesional reprezentativ al notarilor publici din județele Iași și Vaslui, inițiază proiectul „Notarul public în mijlocul comunității”, dedicat susținerii manifestărilor culturale și artistice și deschiderii instituției către comunitatea din care facem parte.
Prin această inițiativă, ne propunem să consolidăm prezența notarului public în viața comunității, dincolo de exercitarea atribuțiilor sale profesionale, și să valorificăm spațiile și investițiile care au contribuit, în ultimii ani, la dezvoltarea patrimoniului Camerei Notarilor Publici Iași.
Din respect pentru oraș și comunitate
Iașiul a oferit fiecăruia dintre noi privilegiul unei cariere construite în mijlocul oamenilor, într-un oraș a cărui identitate este profund legată de cultură, educație și de marile momente ale istoriei românești.
Considerăm că a venit momentul să dăm înapoi comunității o parte din ceea ce aceasta ne-a oferit, prin implicare, prin susținerea valorii și prin crearea unor noi oportunități pentru cei care, prin talent, muncă și vocație, pot contribui la viitorul cultural al orașului.
Ne dorim să sprijinim în special inițiativele din domeniul muzicii, artelor vizuale, teatrului, literaturii și educației, precum și proiectele capabile să descopere, să încurajeze și să promoveze oameni aflați la început de drum, dar care dovedesc potențialul necesar unui parcurs de excelență.
Prin evenimentele găzduite la sediul Camerei, dorim să contribuim, la rândul nostru, la păstrarea și consolidarea prestigiului Iașului ca oraș al culturii românești.
Alegem să ne implicăm
Camera Notarilor Publici Iași își propune să găzduiască recitaluri și concerte, vernisaje, spectacole de teatru, lansări de carte, conferințe și alte manifestări culturale și educaționale.
Ne dorim ca sediul instituției să devină, treptat, și un spațiu de întâlnire între profesie și societate, între experiență și început de drum, între cei care pot susține și cei care au nevoie de un cadru în care să se poată afirma.
Aceste manifestări vor completa firesc viața culturală a orașului și se vor alătura evenimentelor găzduite deja de instituții și spații emblematice ale Iașului, precum Palatul Braunstein, Muzeul Unirii sau Palatul Culturii.
Construim împreună
Proiectul își propune, de asemenea, dezvoltarea unor parteneriate cu instituții publice și private, organizații culturale, instituții de învățământ, artiști și alți actori ai comunității.
Prin aceste colaborări, dorim să oferim celor aflați în formare sau la începutul unei cariere posibilitatea de a se prezenta publicului, de a-și face cunoscută activitatea și de a evolua într-un cadru care încurajează performanța.
În același timp, notarii publici din Camera Iași, familiile, colaboratorii și invitații lor vor avea posibilitatea de a participa la evenimente culturale de calitate, într-un spațiu apropiat și familiar.
Astfel, implicarea noastră în comunitate nu reprezintă doar un gest de recunoștință, ci și o investiție pe termen lung în educație, cultură și în legăturile dintre oameni.
O comunitate care susține valoarea
Ne dorim ca evenimentele organizate în cadrul Camerei Notarilor Publici Iași să fie deschise atât notarilor publici, cât și publicului interesat, astfel încât fiecare eveniment poate deveni nu doar un prilej de întâlnire și bucurie, ci și o formă concretă de susținere a talentului și a inițiativelor valoroase din comunitate.
Un spațiu dedicat culturii
Pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a acestor manifestări, Camera Notarilor Publici Iași va continua să dezvolte infrastructura necesară organizării de evenimente culturale.
În acest sens, a fost achiziționat un pian de concert, amplasat în sala de conferințe, și vor fi procurate și alte elemente necesare găzduirii unor expoziții, lansări de carte, recitaluri sau alte proiecte artistice.
Dorim astfel ca patrimoniul instituției să nu fie doar conservat, ci și pus în valoare prin întâlniri care aduc oamenii împreună.
Propunerile pentru organizarea unor manifestări în cadrul proiectului „Notarul public în mijlocul comunității” vor putea fi transmise în scris secretariatului Camerei Notarilor Publici Iași, fie de către persoanele interesate, fie prin intermediul unui notar public.
Prin acest proiect, Camera Notarilor Publici Iași își propune să fie mai aproape de comunitatea pe care o deservește, să susțină valoarea și să transforme implicarea profesională într-o formă mai largă de responsabilitate civică și culturală.
Cu bucuria unui nou început și încredere în ceea ce putem construi împreună,
Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Iași